Speranta noastra e Verde

Duminica dimineata sau putin dupa dimineata, daca pot sa spun asa, la ora 12 am plecat spre Piata Revolutiei ca sa particip la un mic eveniment care mi-as dori cu timpul sa ia amploare. E vorba de lansarea oficiala a noii formatiuni politice numita Miscarea Verzilor, ca parte din familia europeana a Verzilor. Nu am sa scriu prea multe despre principiile si ideile pe care le promoveaza acesti oameni. Puteti gasi mai multe detalii despre ei pe situl lor oficial.

Sincer, ma asteptam sa vina mai multa lume. Poate pentru ca la astfel de meeting-uri suntem cu totii obisnuiti sa vedem o gramada de oameni. Imi amintesc de meeting-ul impotriva cipurilor biometrice, cand cel putin 50% din oamenii de rand din public erau clar niste marionete, platite de organizatori sa tina in mana o hartiutza pe care scria BOR sau NU noii ordini mondiale si alte aberatii.

Aici insa, nu stiu daca s-a anuntat in alta parte decat pe Facebook. Stiau doar cei care sustin aceasta miscare si mai ales care o inteleg. Nu stiu daca au fost mai mult de 30-35 de oameni. In centrul atentiei era bineinteles liderul grupului, Remus Cernea, care dupa cum stiti, a candidat la presedintie la ultimele alegeri.

S-a facut o prezentare scurta si la obiect a Miscarii Verzilor. Au vorbit Remus Cernea, Claudiu Craciun, Oana Tanase, Nansi Lungu si Liviu Mihaiu. S-a discutat despre coruptia evidenta din Romania, proiectul de societate pe care il propune noua grupare politica si lupta pentru normalitate la care ar trebui cu totii sa participam. Trebuie sa amintesc si cuvinte cheie pe care le-a scos in evidenta Remus si care trebuie luate in considerare in conducerea unei tari: sanatate, educatie, cercetare, apararea drepturilor omului, mediu.

Mi-a placut foarte mult discursul scurt a jurnalistului Liviu Mihaiu. A punctat motive clare pentru care a decis sa sustina aceasta grupare politica. Pe Liviu Mihaiu poate il stiti de la Academia Catavencu sau Radio Guerrilla.




Spre final Verzii ne-au servit cu mere verzi, iar Remus Cernea a raspuns la intrebarile presei. Nu am ratat ocazia sa il intreb (cam off-topic ce-i drept) cand vom mai avea o dezbatere de genul celei cu Michael Shermer din 09.09.09. Se pare ca
tinta lor este Richard Dawkins dar spera mai curand poate la un Daniel Dennett. Ce pot sa spun e ca astept cu nerabdare.

Le urez mult succes in continuare Verzilor si ma declar un sustinator convins al acestora. Asteptam noi actiuni, intalniri si discutii pe fond Verde.

In ce cred ateii

De curand i-am spus unui prieten crestin ca sunt atee, iar el m-a intrebat apoi, curios si un pic intristat: “Si… Tu cum… vezi viata acum? Cum traiesti?” M-am gandit ca poate sunt crestini care au curiozitatile astea legate de atei. Bineinteles, raspunsul meu, va fi doar al meu, nu pot garanta ca si ceilalti atei simt asa. Cu toate astea ceea ce voi spune acum, s-ar putea sa va faca, dragi crestini, sa ne priviti un pic altfel. Daca vreti, puteti lua articolul asta drept o continuare a Crestinului, prietenul meu, caci si acesta va e adresat.

Viata poate fi frumoasa si fara Dumnezeu. Acesta e poate printre primele lucruri pe care le-am realizat devenind atee: ca viata, si aici includ cuvantul in cel mai larg sens al lui, poate fi fascinanta, iar daca realizam asta, nu trebuie neaparat sa spunem ca acest fapt se datoreaza lui Dumnezeu. Eu ma uit la natura, asa cum o prezinta Richard Dawkins de exemplu, si nu pot sa nu ma mir sau sa nu ma bucur la fiecare descoperire pe care o fac, chiar daca stiu ca ea e un produs al evolutiei. Paradoxul acesta ne aduce la al doilea punct.

Stiinta nu sterge cu nimic din maretia lucrurilor. Cred ca multi dintre atei sunt de acord ca stiinta, atunci cand explica modul de functionare a unui lucru si ajunge la o concluzie, nu stirbeste cu nimic din esenta acelui lucru, ce poate ramane in continuare o sursa a admiratiei noastre. Faptul de a fi evoluat, sau cum ar spune unii ca ne tragem din maimuta, nu ma face sa cred ca omul nu e fiinta demna si morala cu care ne laudam azi.

Exista moralitate si fara Dumnezeu. Consider ca fiecare are un sistem de valori, independent de cel religios, pe care il urmeaza in viata de zi cu zi, uneori chiar si inconstient. Din moment ce suntem fiinte rationale si avem puterea de a discerne si de a ne fixa asupra unei decizii, nu vad de ce nu am fi morali, chiar si atunci cand nu credem in Dumnezeu. Exista mecanisme care regleaza acest lucru, unele dintre ele darwiniene (pentru mai multe detalii consultati “Himera credintei in Dumnezeu”), altele ce tin de un simt al demnitatii pe care il slefuim fiecare dupa puteri traind in societate.

Traim in prezent. Apropo de cum ne slefuim in societate, ateismul e o pozitionare stricta in prezent, in prezentul real, palpabil, e despre aici si acum. Imi traiesc viata zi cu zi, concentrandu-ma pe fiecare activitate pe care o desfasor, pentru ca fiecare dintre ele, sunt in mare masura rezultatul unor alegeri pe care le-am facut eu pentru mine. Faptul ca nu ma mai raportez acum la un viitor nedefinit in care voi fi judecata pentru alegerile mele, ma elibereaza de o oarecare povara pe care o duceam in spate de ceva vreme. Din acest punct de vedere, am senzatia ca acum am mintea un pic mai ordonata, mai limpede.

Traim un prezent obiectiv. Ceea ce vreau sa spun cu asta e ca mai mereu ne luam sarcina de a face un pas in spate si de a privi lucrurile in ansamblu. Mi s-a parut interesant ce a spus Stephen Fry intr-un interviu, si anume ca noi nu putem privi doar partile minunate ale naturii (la care poate cineva ar spune: “uite cat de minunat sunt aranjate toate, cum sa nu crezi ca exista un Creator pentru toate acestea?”) si sa uitam ca acceasi natura fascinanta nu iarta usor, ca il rade de pe lista pe cel mai slab, ca intr-adevar e competitiva pana la sange. Cu toate astea, natura ramane pentru noi interesanta, ramane un valoros camp de cercetare.

Cunoasterea innobileaza. Parerea mea proprie si personala e ca trebuie sa stim cat mai multe, ca sa stim pe ce lume traim. Poate multi au obosit de vise din astea frumoase si li s-a cam acrit, dar eu consider ca e bine sa cunoastem cate un pic din toate, pornind de la biologie, istorie si geografie, pana la fizica si cosmologie. Poate o sa sune arogant din partea mea, dar cunostintele, si aici le include obligatoriu si pe cele umaniste, dau o oarecare demnitate omului. Nu mai stiu unde auzisem o fraza de genul: cine a citit multe carti, a trait mai multe vieti. Asta e si punctul meu de vedere. Si nu e vorba aici de vreo obsesie a noastra legata de faptul ca am vrea sa traim cat mai multe vieti intr-una singura.

Tic. Tac. Multi dintre noi nu se gandesc la moarte, desi stiu ca fiecare moare la un moment dat. Asta e ritmul vietii, nu poti sa opresti inevitabilul, asa ca ne bucuram de viata. Prin asta, bineinteles ca nu ma refer la modul teribilist pe care il practica unii gonind dupa “senzatii tari”, neaparat sa experimenteze cat mai mult pana isi dau ultima suflare. Ne traim viata normal, in ritmul nostru, ne rasfatam din cand in cand, incercam sa trecem peste lucrurile rele si perioadele mai grele din viata noastra bazandu-ne pe forta noastra de a lupta, incercand sa devenim mereu mai puternici. Cred ca sunt lucruri pe care, intr-o masura sau alta, le face toata lumea.

Poate ca singura concluzie pe care o gasesc acum e ca si ateii sunt oameni. As dori sa fac unele precizari (poate trebuia sa le fac la inceput). Acolo unde m-am referit la “noi”, am vorbit despre “noi, ateii”. Repet ca ceea ce am scris aici, e parerea mea legata ateism si e foarte probabil ca ceea ce am scris sa nu se aplice tuturor, si nici macar majoritatii ateilor.

Ziua Internationala a Blasfemiei

Da, astazi 30 Septembrie e o zi speciala. Ziua Internationala a Blasfemiei doreste sa comemoreze 10 ani de la publicarea caricaturilor infatisandu-l pe Muhammad in ziarul danez Jyllands-Posten. Multi dintre crestini se vor simti jigniti. Totusi noi nu vrem decat sa incurajam libertatea de exprimare. Aici vorbesc despre libertatea de a exprima opinii si de a satiriza orice orientare politica, orice institutie, orice ideologie si bineinteles, orice religie. Pentru ca fara libertatea de a satiriza si de a critica, am fi supusi unor reguli si legi care in final ne-ar cenzura orice opinie si orice farama de creativitate.

Nu am de gand sa scriu prea mult azi. Am sa va ofer doar o colectie de imagini amuzante pe care le-am gasit pe ici pe colo. Enjoy!








































































Campania este sustinuta si pe Facebook si Center of Inquiry

Crestinului, prietenul meu (II)

Ti se prezinta o opinie si prima ta reactie e o insulta la adresa autorului. Nu ti se pare o dovada de imaturitate?

Ma intorc din nou direct spre tine, prietenul si criticul meu crestin. De ce ocolesti mereu un raspuns atunci cand ti se cer argumente pentru ceea ce sustii. Iti place sa ne insultit, totusi niciodata nu iti argumentezi afirmatiile. Au mai explicat si altii, am sa mai explic si eu. Noi cand vrem sa dezvoltam o idee, o opinie, aducem cateva argumente care tin in picioare acea idee. Stiinta functioneaza la fel - analizeaza, testeaza, documenteaza si apoi expune o teorie. Raspunsurile tale contin mereu ori citate din carticica ta neagra, ori insulte, ori pur si simplu fraze goale de genul nu stiti pentru ca nu aveti o gandire spirituala.

Nu vreau sa o iei ca pe o insulta, dar pentru mine o asa-zisa gandire spirituala ne duce spre o gandire primitiva. Pentru a vedea de ce spun primitiva, citeste afirmatiile fantastice si de basm ale preotilor conspirationisti de pe Razboi intru cuvant. E incredibil cu cata hotarare acesti prea-curati duhovnici ai vostri pot manipula mintile bietilor crestini, folosind acel vocabular bisericesc pentru a crea frica si panica in randul pacatosilor.

Recent, mi-au atras atentia si alte metode prin care tu, crestinule modern incerci sa iti demonstrezi afirmatiile. Desi in alte discutii numesti stiinta si metodele stiintifice incerte, nesigure sau limitate doar la domeniul stiintific si in afara domeniului spiritual, vii apoi cu termeni stiintifici pe care ii amesteci cu termeni pseudo-stiintifici, pentru a ajunge la concluzii pe care le numesti argumente incontestabile. Iprocrizie, ignoranta?...

La fel fac si spiritualistii new-age ca Deepak Chopra, Rhonda Byrne si altii. Publicul in loc sa studieze stiintele sursa, citeste si se supune din start pseudo-stiintei care ii promite rezultate imediate.

Inainte sa inchei, stiu ca multi ca tine se intreaba de ce acesti atei sunt atat de agresivi, ce au cu noi? de ce nu ne lasa sa ne practicam religia in linistea noastra? In primul rand nu suntem agresivi despre acest subiect mai mult decat suntem cand vine vorba despre anumite orientari politice, sau altfel de orientari care vor sa aiba autoritate. Apoi, daca v-ati practica religia in liniste, nu am mai spune nimic. Dar va bagati nasul in sistemul de invatatmant, in lege, in guvernare si cereti mai mult respect si drepturi decat alte religii.

Crestinului, prietenul meu

In acest articol am sa ma adresez tie, crestinule, care desi stii ca te vei simti jignit, alegi sa citesti ce scriem noi aici, pentru ca apoi sa ne acuzi ca nu te respectam, pe tine si pe intreaga traditie crestina, care inseamna totul pentru tine. Da, asa ne vezi tu, ca pe cei intoleranti si insensibili, care au ales sa treaca in tabara adversa, iar acum isi irosesc viata tarandu-l pe Hristos prin noroi si aruncand cuvinte blasfemitoare in orice e sfant si drept pe lume. Suntem slujitorii Satanei, si orbi in fata adevarului spiritual, singurului adevar valabil, pe care il negam, sau alegem sa il respingem, in schimbul unor principii de viata simple, lumesti, lipsite de orice e inalt si bun. Suntem cei care militam pentru anarhie, injosire, desfranare si rautate in lume.

Aceasta e imaginea pe care tu continui sa o conturezi despre noi, in discutiile cu fratii tai crestini. Desi eu si multi altii ca mine, am fost crestini candva si am inteles exact ce inseamna sa il simti pe Hristos in inima ta, sa te rogi stiind ca te asculta cineva acolo, sa spui o rugaciune mereu cand ai nevoie de ajutor si sa vezi un rezultat clar si imediat in unele situatii, drept pentru care sa nu mai ai nici o indoiala.

Da, eu sunt acela care acum priveste religia ca pe un mit al caror reprezentanti si-au luat-o in cap. Si pentru ca si-au luat-o in cap, adica cer mai mult respect si mai multa putere decat merita, aleg sa ii imbrac intr-o haina de clovn si sa rad de felul in care se fac de ras in fata ratiunii si a logicii.

Dar tu interpretezi aceasta alegere a mea altfel. Tu o dai in sus si in jos cu faptul ca eu nu respect traditia ta, care dateaza de mii si mii de ani, adica nu poate fi falsa. Daca as spune despre tine ca esti un mincinos si un ignorant, apoi as spune ca religia ta e o gluma si o parodie, cred ca te-ai simti mai grav insultat de partea a doua. Nu stiu daca intelegi ce vreau sa spun. Acum nu vorbesc despre cine are dreptate – eu sau tu – ci vorbesc despre atitudinea ta de razboinic pentru o anumita cauza, de aparator al dreptatii si al adevarului. Impotriva cui, a carei armate, impotriva caror oameni care lupta de cealalta parte?

Eu nu lupt impotriva ta! Eu nu sunt impotriva ta, sau impotriva religiei tale. Eu pur si simplu am analizat lucrurile dintr-un alt punct de vedere, care mi se pare cel rational si logic - si nu mai pot privi lucrurile din perspectiva din care le vezi tu. Faptul ca aleg sa ironizez, sa caricaturizez religia sau reprezentantii ei si sa discut despre lucrurile care mi se par nedrepte si absurde, e pentru ca la fel fac si cand vine vorba de o ideologie politica absurda, o carte proasta, un film tampit care nu-si merita banii sau alte forme care se vor a reprezenta arta si complexitate. La fel, pun in aceeasi oala pe musulmani, mormoni, scientologi etc.

Unii ca tine imi sar in cap cu unele replici ca: “Pai da, dar daca nu era crestinismul, nu era nici arta asa cum e ea astazi”. Ok, e adevarat pentru locurile unde s-a dezvoltat crestinismul ca religie dominanta. La fel, nici daca nu era Buddhismul sau Hinduismul sau chiar Islamul, arta nu era la fel de bogata si frumoasa acum, in acele locuri. Cu toate acestea, pe ei cum ii vezi? Si ei sunt debusolati si nu vad adevarul adevarat, ca si mine, nu-i asa?. Doar tu si cei care au vizunea ta, sunt alesii, doar voi stiti ceea ce e corect si calea spre viata vesnica. De ce numai eu vad asta ca pe o ignoranta? Pentru ca sunt orbit de stiinta, sau pentru ca Satana ma ispiteste. E clar, e logic.

Cum se face ca tu pretinzi a avea acces la mai multe informatii despre mine si despre viata mea, sau despre ceea ce crede Dumnezeu despre mine? Cum se face ca, fara sa stii nimic despre mine, ma judeci aspru, si imi spui si ca Dumnezeu are un plan pentru mine si ca ma iubeste? Ai acces la alte surse fata de mine? Sau urmezi acelasi tipar pentru toti oamenii?

Religia ta a fost creata pentu a contura in mintea noastra a tuturor acest tipar, acest model de om bun, care urmeaza anumite reguli. E ceva normal pentru o epoca din trecut, unde oamenii nu puteau fi educati decat prin supunere, frica si iluzii. Dar astazi gandim rational, stim ce inseamna libertatea. Stiu, vei spune ca tu traiesti o libertate mult mai vasta, pe care eu nu o inteleg. Dar cum poti pune la un loc libertatea cu mustrarile de constiinta? Cum te vezi liber in momentul in care nu ai mai tinut post si te simti un pic vinovat?

Am sa ma opresc aici pentru moment. Dar am sa continui intr-un articol viitor, pentru ca mai sunt atat de multe lucruri pe care tu, crestinule, le interpretezi gresit si te grabesti sa le judeci, uitand ca ai o morala si o constiinta de sine, chiar si fara frica de Dumnezeu.

Am intalnit si crestini nefericiti…

Sa incepem cu inceputul: inceputul fiecarui crestin este Dumnezeu (uneori chiar asta e si sfarsitul cate unuia dintre ei). Toti deopotriva cred ca Domnul i-a adus pe pamant si, cum El are un plan divin pentru lumea asta, undeva acolo ai si tu rolul tau. Ideea asta de a fi parte din ceva cu actiune mondiala e destul de imbietoare, doar ca itele sunt invizibile, schitele nu le-a vazut nimeni si, in principiu, nu exista reguli clare “de joc”. Si aici incep sa se complice lucrurile.

Cum spuneam, crestinul zice: nimic nu e la voia intamplarii. Ceea ce inseamna ca fiecare om de pe planeta asta isi are rolul sau in cadrul planului divin: unii vor juca un rol pozitiv, altii unul negativ, si Dumnezeu stia asta de la inceputul timpului pentru ca e atoatestiutor, ceea ce inseamna ca pe unii i-a creat special ca sa-i condamne la infern.

Dar, lasand asta la o parte, ce se intampla daca pur si simplu nu te prinzi, daca nu-ti dai seama care e rolul tau in toata povestea asta? Vorbind din proprie experienta, asta e unul din lucrurile pe care nu le-am lamurit niciodata, oricat de mult m-am rugat, oricat de multe matanii am batut pe covorul din sufragerie. Si stiu ca sunt crestini care se simt mizerabil din cauza asta. Si e normal, pentru ca isi incredinteaza viata unui Dumnezeu care nu le va raspunde nicicand, iar in momentul in care nu-ti primesti raspunsul, te simti pierdut. Cei mai multi dintre ei, daca aprofundeaza un pic starea asta, se vor gasi in fata a doua optiuni:
1. vor renunta la a mai striga in van numele unui Dumnezeu mort si vor incearca sa-si traiasca viata cu bune si cu rele,
2. vor fi dezamagiti de ei insisi, vor crede ca n-au avut tarie sau virtute sau credinta si vor reveni inca si mai vajnic la religia lor. Vor fi fericiti pentru o vreme si-apoi vor cadea iar in labirintul intrebarilor care-si cer raspunsul lor.

Iar pentru cei care-mi vor spune ca de asta s-a inventat duhovnicul pe pamantul asta, hai sa discutam un pic si despre asta. Sa presupunem ca un crestin nu poate vedea si nu poate sti planul lui Dumnezeu. In mod clar, nici duhovnicul, pentru ca si el e tot un amarat de om. Concluzia e ca nimeni n-a prea cunoscut cararile intortocheate ale Domnului. Si chiar stiind asta, enoriasul se duce la duhovnic tocmai pentru ca acesta sa-i spuna cum si ce trebuie sa faca. Numai ca la intrebari de genul: “Care-i rolul meu pe pamantul asta? Cum imi dau eu seama ca’s pe calea cea buna?” nu exista raspunsuri standard, ceea ce face ca toata afacerea asta sa fie destul de obscura si ambigua.

Iar dupa ce crestinul de rand s-a tot invartit in cercuri incercand sa gaseasca raspunsuri, nu-i ramane in final decat o singura optiune: sa se increada orbeste in duhovnic, ca intr-unul mai aproape de Dumnezeu decat el. Si cum difera starea asta a crestinului de acum, fata de cea a aluia din Evul Mediu, de exemplu, cand sfaturile preotilor erau, la propriu, litera de lege? Si unde mai incapi tu aici? Tu, cu gandurile tale, planurile tale, libertatea ta? Frica de necunoscut si de esec (urmarea esecului nu e decat una: iadul) ii face pe crestini sa-si incredinteze cat mai mult din libertate preotilor, iar aici ma refer la libertate de a gandi, libertate la un anumit mod de viata (din ce in ce mai “slefuit” de reguli si canoane), libertate de actiune si comportament.

Si apropos de ultima din urma, crestinismul zice: ai toata libertatea sa faci ce vrei. Iar apoi vine cu astfel de completari: crestinul de rand are puterea, prin actiunile sale, oricat de mici, sa aduca mai aproape sau mai departe de momentul prezent Apocalipsa. Asta poate nu multa lume o stie (pentru cunoscatori, asta a spus-o parintele Nicolae Tanase de la Valea Plopului, intr-o conferinta), dar cam la concluzia asta ajungi daca stai si cugeti un pic in sistemul de gandire crestin. Ori o astfel de sentinta pune o considerabila cantitate de presiune pe umarul crestinului.

Ba inca sunt pustnici care zic ca fiecare va da socoteala pentru fiecare “vorba desarta” in fata lui Dumnezeu, iar pentru cine nu e familiar cu vocabularul “vorba desarta” inseamna cam tot ce tine de trivial, tot ce e in afara sferei de spiritualitate crestina, adica orice vorba care nu e “de duh”, te-afunda mai rau in iad. Si in conditii din astea, cum poti sa te mai numesti un om fericit? Unde va e bucuria cand va paste frica de iad la orice pas, dragi crestini?

Intoarce si celalalt obraz

Motto: In the part of this universe that we know there is great injustice, and often the good suffer, and often the wicked prosper, and one hardly knows which of those is the more annoying. Bertrand Russell (1872 - 1970)

Aseară am văzut filmul Passion of the Christ. Cred că e foarte probabil ca eu să fiu ultimul om de pe planetă care nu a văzut filmul ăsta decât până de curând deşi aş fi avut mijloace. Mi-a lipsit curajul. Mi-e greu sa ma dezlipesc de imagine, de imaginea vie a torturii, sa fac un pas in spate sa spun: "E doar un film." Dupa vizionare, ma gandeam la suferinta umana si mi se parea de neimaginat ca exista tari in care tortura inca e prezenta. Ai crede ca dupa atata vreme de vietuit pe planeta asta oamenii ar pricepe ceva mai usor un mesaj de genul: "nu-l omori pe ala de langa tine" sau ca ar fi invatat ceva dupa toata treaba cu inchizitia, pentru care omenirea inca ii mai scoate ochii Bisericii Catolice.

Imi vine acum tot timpul in cap un clipulet de pe youtube in care Dawkins intreaba raspicat un musulman: What is the penalty for apothasy? (Care este pedeapsa pt apostazie – renuntarea la o doctrina, credinta religioasa, etc). Raspunsul il stiu: moartea! E un pret destul de scump pentru dreptul de a alege, pentru dreptul de a gandi tu, pentru tine si de a decide ce se potriveste mai bine cu sistemul tau de valori. Ma intreb daca ar fi existat atata teama vecina cu moartea (la propriu), atata suferinta si tortura in lume daca n-ar fi existat coranul si biblia; daca printr-un moft al sortii, toate manuscrisele s-ar fi pierdut. O lume care sa nu fi vazut arderile pe rug, mutilarile si tot departamentul generos de persecutie umana in numele vreunui zeu sau altul. Poate ca ar fi fost mai bine. Poate ca tot ar fi existat razboaie, doar ca pentu motive ceva mai sincere sau mai bine ascunse, caci razboiul costa dar aduce bani, si mai devreme sau mai tarziu, careva tot si-ar fi dat seama de asta.

Poate am pus accentul cam mult pe islam, dar, dupa cate se pare, crestinii nu prea omoara oameni in modul traditional al cuvantului. Au insa metodele lor. Tot ieri vazusem un scurt reportaj de stiri cu o femeie care ar putea sa-si piarda viata daca medicii nu-i amputeaza piciorul pana undeva imediat sub genunchi. Sotul, care trebuia sa semneze acordul pentru o astfel de interventie in locul sotiei, a decis sa mai astepte!! Sa astepte pentru ca rugaciunilor tuturor celor care au aflat cazul bietei femei sa se poata implini. Ma indoiesc ca vor gandi la fel in timpul slujbei de inmormantare. Sau poate isi vor adormi constiinta spunand ca asa a fost voia Domnului, caci, nu-i asa?, necunoscute sunt caile lui...

Fericiti cei bogati cu duhul

In tara noastra, religia crestin ortodoxa e cea majoritara. Suntem obisnuiti cu familiile care isi cresc copiii in traditia crestina. Toate obiceiurile si ritualurile religioase, chiar daca sunt sau nu intelese, ca scop si origine, de practicantii lor, au devenit ceva normal, parte din cultura romana. A refuza una din aceste practici, atrage dupa sine automat anumite riscuri, la nivel social sau chiar profesional.

Inca din scoala generala, in afara stiintelor de baza, lipsa unui unui model dovedit a fi functionabil pentru originile omului sau ale universului, lasa loc pentru aprofundarea unor pseudo-teorii menite sa il pregateasca pe elevul tanar si vulnerabil pentru viata. Unii elevi, chiar daca sunt indoctrinati si invatati doar "ceea ce au nevoie sa stie", la maturitate simt nevoia de a acumula mai mult.

In continuare am sa va prezint cazul unei persoane foarte dragi mie, care a suferit poate una din cele mai importante schimbari din viata ei. O voi numi in continuare V.

V are 22 de ani, a crescut intr-o familie crestina, dezvoltandu-si o credinta profunda in Dumnezeu si stabilind o relatie "stransa" cu divinitatea, studiata de ea insasi de-a lungul timpului. Cand am avut prima discutie contradictorie despre religie, am realizat ca era prima persoana care imi putea raspunde la aproape toate intrebarile "dificile" pentru orice crestin. Am studiat si eu religia mult timp cat am fost credincios, chiar si dupa, dar cunostintele ei ma depaseau complet.

Cand vad un om care e in stare sa acumuleze atatea cunostinte, si sa stie exact de ce crede ceea ce crede, ma cuprinde o oarecare furie la gandul ca un set de reguli din epoca bronzului i-au inchis anumite porti spre realitate, spre lumea complexa ce ne inconjoara, spre adevarata natura umana, etc. Nu as putea sa exprim mai bine decat ea transformarea ei. De aceea am rugat-o sa raspunda la cateva intrebari.



- Daca i-ai explica acum unui crestin ceea ce crezi si stii despre lume si despre univers, nu te-ar crede ca ai fost candva ca si el sau poate mai credincioasa decat el. Cum ai descrie cat mai convingator relatia ta cu Dumnezeu?

V: Da, probabil ca nu m-ar crede, dar asta e normal. Un om care nu ma cunoaste, nu vede decat ceea ce sunt acum. Cu totii suntem asa. Iar daca as vorbi cu un crestin, nu cred ca as incerca sa-i explic ce relatie am avut cu Dumnezeu pentru ca intotdeauna am crezut ca intre fiecare om si Dumnezeu exista o legatura unica. Daca i-as spune: "si eu am fost ca tine" si nu m-ar crede, cum m-as putea astepta sa inteleaga viziunea mea proprie, fundamental personala asupra unei astfel de relatii?

M-as astepta, intr-o astfel de intalnire, ca celalalt sa fie acaparat de sindromul "fallen angel" si sa creada ca eu nu am fost cine stie ce crestin la viata mea, daca in cele din urma am renuntat la convingerile mele. Din nou, reactia asta mi se pare normala atunci cand stai de vorba cu cineva care nu te cunoaste si nu stie ce se afla in spatele deciziilor pe care le iei.


- Daca mai tii minte, te intrebam eu la un moment dat daca aveai indoieli, sau daca iti puneai anumite intrebari la care nu prea aveai raspuns. Imi povesteai tu despre momente cand erai "certata cu Dumnezeu". Ai vrea sa descrii un pic acele momente si sa ne spui cum le vezi acum?

V: Hihi... da. Nu ma asteptam la intrebarea asta. Momentele mele de cearta erau momente de rebeliune. Deveneam deodata din crestinul cuminte si la locul lui, un copil incapatanat care dadea vina pe Dumnezeu pt toate prostiile. Si asta pentru ca voiam sa-L gasesc vinovat cu ceva, orice. Tocmai mi-am adus aminte de o expresie, "tribunalul constiintei". Ei bine, inchipuieti ca il luam pe Dumnezeu de guler si il puneam pe banca acuzatilor, intr-un astfel de tribunal, unde domneste un judecator cat se poate de partinitor, EU!

Stiu ca suna stupid, dar pur si simplu, nu voiam sa mai ascult de toate regulile, nu voiam sa mai fiu un om plin de liniste sufleteasca si intelegere pt toata lumea. Acesta era momentul in care Eul acela prelua controlul tocmai pt a-mi da toata libertatea din lume, libertatea care putea sa duca inclusiv pana la pierderea controlului. In astfel de momente eram aproape atee, dar intr-un mod destul de original, zic eu. Nu destul ca sa pot zice ca Dumnezeu nu exista, dar il inchideam undeva, intr-un colt de creier, intr-un sertar si-l pecetluiam cu libertatea mea nemarginita.

Desigur, pentru ca aveam constiinta ca el e totusi acolo, apareau tot timpul blocaje, in sensul ca... libertatea pe care eu o consideram infinita, din cand in cand se lovea de unele dintre perceptiile mele crestine. Chiar daca il inchideam pe Dumnezeu intr-o camaruta, nu puteam sa scap de eul crestin (care inseamna practic un mod de viata pe deplin asumat), care ma bantuia la fiecare pas. Si atunci apareau scindari intre cele doua feluri de a vedea lucrurile: eul liber pana in ultimul punct, ultima consecinta a libertatii mele si eul crestin, care nu se poate desprinde de Biserica.

Dupa cum vezi, e o intreaga lupta aici si de fiecare data eu pierdeam. Intr-un fel sau altul libertatea aceea atee se frangea tot timpul sub greutatea invataturilor crestine si de fiecare data, ma intorceam la Dumnezeu ranita. Si imi gaseam alinarea in bratele pe care eu le imobilizasem, ca sa castig teren. Ca un razboi de cucerire... Eu voiam sa-mi apartin mai mult decat ii apartineam lui Dumnezeu. Cred ca asta ar rezuma totul.


- Inca vorbesti despre Dumnezeu ca si cum ar fi cineva despre care stii ca exista. Inca mai crezi ca Exista? Daca nu, spune-mi exact motivele care te fac sa nu mai crezi in El?

V: Vorbesc despre Dumnezeu ca si cum el exista pt asta simteam atunci. Tot ce am spus mai devreme se refera la perioada aceea, nu la cea de acum. Nu mai cred pentru ca nu mai am credinta, nu mai e, s-a terminat. Stiu ca suna stupid, dar asa e. De ceva timp incoace nu mai reusesc sa gasesc esenta a ceea ce insemna pt mine a fi crestin. Si atunci cand nu mai gasesti esenta, formele te apasa prea tare, asa ca am renuntat sa le mai car dupa mine. Asta a fost inceputul sfarsitului.

Iar acum, daca privesc din cealalta perspectiva, cea in care-l am alaturi pe Dawkins, de exemplu, totul se leaga, totul se leaga fara nevoia de a exista o fiinta suprema. Ce ciudat suna asta… (ma surprinde ca ma aud spunand asta, dar…) lumea poate trai si fara Dumnezeu. Iar daca dam la o parte toata dogma, ramane exact natura umana, asa cum e ea: cruda, surprinzatoare, spectaculoasa.

Momentan, simt ca mi s-a luat o perdea de peste ochi si am impresia ca lucrurile sunt mai clare, mai logice si incerc sa pricep gramatica acestei lumi. Cred ca incep sa-mi dau seama de ce Dawkins vorbeste cu atata pasiune despre evolutie, chiar e cel mai maret spectacol de pe pamant.


- Ai crescut intr-o familie crestina, de mica ai fost obisnuita sa mergi la biserica, sa respecti traditiile crestine, cu toate superstitiile implicate. Crezi ca aceste lucruri au avut un rol important in credinta ta puternica? Ce reactie crezi ca ar avea parintii tai, daca ar afla acum ca ti-ai pierdut credinta in Dumnezeu?

V: Mda, vad ca e nevoie sa fac unele precizari. Eu nu am crescut intr-o familie crestina, nu in adevaratul sens al cuvantului. Ai mei ma duceau la biserica odata pe an, de Pasti, cand stateau la slujba pana nu mai rezistau, ca sa recupereze pentru restul anului (cam ca sistemul de prezente de la facultate). Am invatat rugaciunea "Tatal nostru" de la bunica mea cand eram mica si nici ea nu ma forta sa merg la biserica, pentru ca era mai intai de toate o bunica, si intelegea ca noi, copiii, nu suntem prea dornici sa ne trezim dimineata, indiferent de zi, duminica sau ne-duminica. Asa ca... in copilarie nu am avut niciun model crestin drept de urmat, dimpotriva.

Crestinarea a aparut un pic mai tarziu, iar din punctul asta de vedere sunt foarte fericita, pt ca m-a ferit de riscul unei extreme, cred eu periculoase. Pt ca am cunoscut religia in liceu, si am avut un profesor genial, am invatat de la el cuvantul TOLERANTA: pt toate opiniile si toate parerile, fara sa ma las calcata in picioare, bineinteles. Ceea ce a avut un rol important in credinta mea a fost argumentatia logica, de bun simt cu care m-am int alnit. Probabil ca vei zambi la cuvantul "logic" pus aici in legatura cu religia, stiu ca tu crezi altceva, dar iti amintesc ca discutiile noastre aveau totusi un fir logic, chiar daca argumentele mele reveneau la Biblie si Vietile Sfintilor.Daca pasesti in universul asta al Bisericii, toate sunt ordonate si oarecum logice.

Un alt aspect important pt mine a fost tocmai lipsa unui extremism, pe care il vad, din pacate, in tari crestine ca Statele Unite, si despre care nu stiam nimic. Am un prieten care cocheteaza cu partea mai extrema a lucrurilor dar.. nu ne certam din cauza asta. Am invatat sa ne respectam opiniile. Cat despre parintii mei, probabil ca tata si bunicul meu ar glumi pe seama asta. Mama ar fi poate un pic surprinsa, un pic trista (desi e prea mult spus) - poate se bazau pe mine sa ma rog pt sufletele lor sau ceva, hihi. Iar bunica... Dintre toti, mi-as face griji pentru bunica, pentru ca ea e crestina familiei, in adevaratul sens al cuvantului. Cred ca ar fi destul de dezamagita. :(

Poate cel mai mult pana acum, mi-am facut griji pentru reactia prietenilor mei. Dupa cum stii, nu am spus inca nimanui nimic despre asta, asa ca... probabil ca ar fi destul de tristi. Genul de tristete autentica pe care il are un crestin vazand ca un prieten de-al lui ar putea foarte bine sa nu se mantuiasca. Dar chiar si-asa, nu ma astept ca ei sa faca o comisie de re-convertire in cinstea mea. Prietenii mei nu-mi agreseaza niciodata, in niciun fel parerile, chiar nu am simtit asta nicicand. Si poate peste scurt timp, ar trece peste socul produs si am fi la fel de prieteni ca inainte.


- Sunt nevoit sa te contrazic un pic. Ai crescut intr-o familie crestina, nu una musulmana, nu una buddhista. Daca nu ar fi crestina deloc, nu ai urma traditiile crestine, nu ar merge deloc la biserica. Nu e nici o rusine. Si eu si Andu am fost crescut tot in familii crestine.

V: Hihi, ma refeream la faptul ca ai mei nu sunt crestini practicanti, inafara de bunica, asta-i tot.


- Bineinteles ca nu sunt de acord cu legatura dintre cuvantul “logic” si Biserica, din moment ce tot ce se intampla in Biserica nu are nici un sens dintr-o perspectiva realista. E doar o institutie care indoctrineaza, alimenteaza frica in oameni, si are mult de castigat din asta. E ordonat si logic ceea ce face, avand in vedere scopul celor care o conduc.

Cred ca vezi doar imaginea poetica si incurajatoare a bisericii. Daca observi mai atent si imaginea din spate, nu stiu daca te vei mai grabi sa spui “Daca pasesti in universul asta al Bisericii, toate sunt ordonate si oarecum logice.”

V: Da, dintr-o perspectiva realista, tot crestinismul pare o farsa care s-a intins cu gluma. Biserica pentru mine insemna cei 2-3 oameni, care-mi sunt prieteni si pe care ii respect. Nu m-am obisnuit inca sa privesc dincolo pentru ca abia m-am desprins de institutia asta si sunt inca prea aproape de ea. Vazuta din afara, biserica arata a masina care fabrica soldatei spalati pe creier. Dupa o vreme, te obisnuiesti sa vezi lucruri asa cum ti se spune ca ar trebui sa le vezi, incat nici nu-ti mai trece prin cap sa te intrebi asupra unor lucruri.


- Sunt convins ca desi ti-ai pierdut credinta, inca mai ai o anumita sensibilitate fata de reprezentantii crestinismului: preotii, bisericile, profesorii de religie, calugarii, etc. Am un fix, de la articolul postat anterior de Andu. Ti se pare normal faptul ca "În 2009 s-au alocat fonduri din bugetul de stat pentru construirea a 806 lăcaşe de cult, și a doar 242 şcoli generale, licee şi grădiniţe, 36 de spitale şi 37 de cămine culturale. Există mii de sate în România în care copilul trebuie să meargă pe jos kilometrii pentru a ajunge la școală, dar biserica de beton în centrul satului este nou nouță."?

V: :)) Iarta-ma, nu m-am putut abtine. Felul in care e pusa intrebarea... Ar fi comic daca n-ar fi tragic. Ce sa spun? Te astepti sa apar deciziile Patriarhiei Romane sau a conducatorilor nostri politici (dragii de ei), care au decis ca poporul roman are nevoie de mai multe biserici? Din punctul meu de vedere, afirmatia de mai sus e sinonima cu: "este an de criza! avem nevoie de o autostrada suspendata!". Nu stiu care au fost motivele din spatele unei asemenea decizii si, ca sa fiu sincera, nu prea ma intereseaza.

Ca sa lamuresc un punct, partea asta cu ce face Patriarhul cu banii si deciziile mai mult sau mai putin politice ale bisericii nu m-au interesat niciodata, nici cand eram crestina si nici acum. Pe mine m-a interesat Patriarhul doar in calitatea lui de slujitor in biserica, in sensul propriu al cuvantului: adica... atunci cand slujeste o Liturghie. Acum nu ma pot preface ca m-a surprins decizia asta, desi e prima data cand aud de ea. La cate decizii proaste s-au luat in tara asta, cred ca suntem cu totii anesteziati. Sau poate am devenit eu mai insensibila. Either way works for me.

Respect in continuare preotii si slujitorii bisericii pt ca am dat de foarte multi oameni de bun simt printre ei. Stii proverbul: in orice" cos e un mar stricat...", dar nu pot din cauza asta sa port resentimente pentru toti. Multe dintre lucrurile bisericesti probabil imi vor ramane dragi toata viata. De exemplu, ma gandeam in ultimul timp ca n-am mai ars smirna de ceva vreme, imi place tare mult cum miroase. Si probabil ca la un moment dat o sa mi se faca dor de muzica psaltica, dar nu vad ce m-ar impiedica sa fac oricare dintre lucrurile astea.


- In primul rand, ok, aperi deciziile Patriarhiei, slujitorii bisericii sau ii respecti pentru ca unii dintre ei sunt oameni cu bun simt. Te-ai gandit vreodata ca ei reprezinta o autoritate care influenteaza foarte usor actiunile unei mase maaaaaaaari de oameni. Daca vrei iti pot arata afirmatii si indemnuri periculoase adresate de Prea-Fericitii influenti poporului.

Cat despre alte decizii proaste luate “in tara asta”, asta e irelevant. Noi discutam despre cazul religiei, a care pozitie are prioritate in fata altor pozitii importante.

V: Nu apar deciziile Patriarhiei si nici ale slujitorilor ei! Ii respect inca pe preoti pt ca am intalnit si oameni cumsecade printre ei, asta e tot. Iar despre influenta lor… am auzit de multe ori replica asta, dar nu am stat sa ma gandesc la ea prea mult. Da, bisericile noastre sunt pline, prin urmare, multi oameni asculta sfaturile preotilor. Mi se pare ca mi-ai aratat odata o astfel de afirmatie periculoasa, cum ii spui tu. Si acum ca mi-ai amintit de asta, inteleg ce spuneai despre interesul unora din biserica pentru indoctrinare etc. Cand sunt puse una langa alta…


- Inainte, cand aveai ceva pe suflet, obisnuiai sa te rogi la Dumnezeu. Aveai o anumita impacare la gandul ca cineva acolo te asculta, totusi nu aveai certitudinea ca te va ajuta. Rugaciunea ramanea "Pending", iar tu, in general ramaneai doar cu o speranta, pana cand decideai sau nu, sa iei problema in propriile maini. Faptul ca acum ai renuntat la acea "solutie", te-a ajutat sa ai mai multa incredere in tine, sa stii mai mult de ce esti in stare, sa te cunosti mai bine pe tine insati?

V: Nu am considerat niciodata rugaciunea ca fiind “Pending”. O bucatica de gandire ortodoxa zicea asa: “roaga-te ca si cum ai sti ca primesti”. Iar in general, nu prea ma rugam pt lucruri materiale care sa pice din cer. Multe dintre rugaciuni erau pt binele familiei mele si pt ajutor in a deveni mereu un mai bun crestin. Oricum, dogma predica si efortul personal, care chiar are un rol foarte important in cadrul religiei. Nu e ca si cum te rogi si astepti batand nervos din picior ca Dumnezeu sa lucreze pentru tine. Asta mi s-ar parea stupid si niciodata nu am gandit asa.

Mai degraba am crezut ca… daca am cerut ceva si nu s-a implinit, ori poate nu am fost eu vrednica de o astfel de cerere (poate nu eram indreptatita sa cer asa ceva) ori exista o motivatie pe care eu, ca om nu o pot intelege, pt care Dumnezeu a decis sa actioneze asa si nu altfel.

Dupa ce am renuntat, a fost destul de greu, pt ca eram tentata sa o iau in cealalta extrema. E ca si cum toata viata ai mers pe pamant solid si deodata dispare gravitatia. Simtisem de mult timp ca putina mea credinta s-a stins. Ceea ce s-a intamplat de data asta a fost ca nu am mai incercat sa o resuscitez. De ce sa mai trag de ceva care murise oricum? Si cand am avut curajul sa recunosc asta, eu, fata de mine, atunci am simtit ca ma desprind din sforile care ma tineau.

Ca sa fie clar pt toata lumea: eu m-am simtit libera in crestinism! Iar libertatea de care vorbesc acum, e libertatea pe care o simti abia cand pasesti in afara lui. Incerc sa ma cunosc, ce-i drept, sa ma inteleg eu pe mine, sa-mi pun intrebari de genul: “de ce reactionez asa sau altfel?” Poate asta e un avantaj al libertatii noi pe care o gust sau poate mereu a existat si mi-a fost teama sa-l patrund. Nu stiu, pt ca nu pot spune sincer ca am incercat sa ma cunosc cat timp am fost in crestinism.

Setul de reguli pe care-l aveam ma preocupa mai mult decat asta, pentru ca era un stil de viata pe care-l experimentam si pe care trebuia sa-l perfectionez mereu, pentru ca telul ultim al crestinismului era asemanarea cu Hristos in ceea ce priveste starea sufleteasca. Si cum sa nu fie atragator un mesaj ca: “suntem chemati sa fim dumnezei” (prin impartasirea harului, nu prin natura, substanta). Cine nu ar fi lasat totul in urma pt asta? Poate m-am lasat pe mine in urma, incercand sa inglobez toate virtutile predicate de Biserica… Poate ca asta a fost o greseala de care nu mi-am dat seama decat acum. Nu stiu cum a sunat ultima afirmatie, dar nu sunt nostalgica, sunt doar realista, iar asta e si el un lucru pe care abia acum il invat. Un altul important e ca… la un moment dat viata mi se parea foarte gri fara un Dumnezeu, foarte seaca.

Dar acum cred ca, daca exista careva, care te poate face sa-ti intorci privirea spre Pamant sau spre Stele, nu vei mai privi in gol si vei putea descoperi un spectacol absolut fascinant derulandu-se neincetat in jurul tau. Iar eu… eu am hotarat sa pornesc in calatoria asta cu ochii larg deschisi! Fara sa visez aiurea, fara sa-mi fie teama si mai ales… fara restrictii!


- Intervin cu lucruri cu care nu sunt de acord.” Pt care Dumnezeu a decis sa actioneze asa si nu altfel”. Asta suna a – scuza-mi exprezia – scuza ieftina a crestinilor “Asa a vrut Dumnezeu/ Nebanuite sunt caile Domnului”.

V: Da, stiu foarte bine cum suna si cam asta e, expresiile sunt sinonime. Chiar asa gandeam atunci, recunosc. Din nou, timp trecut! :D


- Te citez din nou : “eu m-am simtit libera in crestinism! Iar libertatea de care vorbesc acum, e libertatea pe care o simti abia cand pasesti in afara lui”. A doua propozitie nu o contrazice pe prima?

V: Da, asa e, pentru ca sunt doua pozitii diferite. Prima arata cum ma simteam, a doua, cum ma simt. Eu ma consideram foarte libera in interiorul crestinismului si abia dupa ce am renuntat, am inceput sa inteleg mai bine cuvantul libertate.


- “Asemanarea cu Hristos”? Stii ca nici nu avem vreo dovada clara ca a existat acest individ, nu?

V: Posibil. Eu nu ma indoisem de existenta lui in trecut si recunosc ca inca nu m-a documentat in ce priveste capitolul asta. Trebuie sa intelegi ca mai e cale lunga pana apuc sa iau bucata cu bucata lucrurile in care credeam si sa le pun sub un mare semn de intrebare.


- Spunand cat de atractive sunt acele mesaje “crestine”, cred ca le supraestimezi. Daca te-ai adresa unor oameni de stiinta, ar ridica cu totii dintr-o spranceana. Personal nu vad decat ceva poetic si fantezist. Nu ma atrage cu nimic ceva, din moment ce privesc lucrurile cu ochii deschisi. Si aici nu trebuie sa interpretezi gresit. Perspectiva asta nu te impiedica sa visezi, ci doar sa ai iluzii care te pot duce pana la alt fel de acte sau atitudini.

V: Din nou, mesajul ala crestin mie mi se parea maret, mai ales ca eram crestina. E… cam la fel de cool pe cat li se pare evreilor ca sunt poporul ales. Pe bune acuma, nu ti-ar placea sa fii asa, un semizeu? Ca tipu’ ala din Clash of the titans, hihi.


- Stiu ca ne-ai citit putinele articole de pana acum. In tara noastra, unde orice autoritate lasa capul in jos cand intervin reprezentantii religiei, unde religia, superstitiile si conspiratiile prezinta cea mai multa incredere in randul populatiei, crezi ca e nevoie de oameni care sa vorbeasca in numele stiintei si impotriva nedreptatilor in numele religiei?

V: DA! Niciodata nu am fost de acord cu abuzurile. De nicio parte a baricadei! Nu am incercat sa apar sau sa justific Biserica pt toate deciziile proaste pe care le-a luat. In tara noastra nu stiu sigur cum stau lucrurile, dar nu mi se pare ca stiinta e persecutata. In State, situatia e intr-adevar grava si se duce o adevarata cruciada intre congregatii si oameni de stiinta. In tara noastra cred ca oamenii credinciosi sunt mai domoli un pic, inafara de cate o serie de aparatori ai lui Hristos care simt din cand in cand nevoia sa faca propaganda moralei crestine cu parul, ceea ce iar mi s-a parut stupid dintotdeauna.

E nevoie de oameni care sa vorbeasca in numele stiintei pt ca nu-i vad pe nicaieri, sunt suspect de tacuti. Dar… inainte de toate, cred ca avem nevoie de oameni care sa vorbeasca in numele bunului simt si abia apoi sa trecem la stiinta. Pentru ca mi-e greu sa cred ca un om foarte atasat de superstitiile lui si teoriile conspiratiei pe care dejoaca in fata blocului cu vecinul de la 3, va accepta foarte usor parerile unor oameni de stiinta. De aceea nu cred ca le revine savantilor sa pedepseasca nedreptatile religiei, ci mai degraba societatii, doar ca societatii noastre i s-a extirpat organul critic: accepta orice! Daca invatam iar sa ne folosim creierele din dotare, nedreptatile ne vor sari in ochi (si tind sa cred ca nu le-am lasa nepedepsite, indiferent cine le comite).


- Daca nu stii sigur cum stau lucrurile in tara noastra, atunci de unde stii ca stiinta nu e intr-un fel “persecutata”? Ti se pare normal ca Evolutia speciilor, care e un fapt biologic dovedit, sa fie scoasa definitiv din manualele scolare. Sa fie scoase orele de Desen, de Muzica (arta, creativitate), pentru a mentine orele de Religie?

V: Am zis ca "nu mi se pare" persecutata. Si chiar nu m-am intrebat niciodata de ce nu mi s-a predat evolutia speciilor. Nu stiu de ce, chiar nu mi-a trecut prin cap. Acum ca ai adus vorba, cred ca ar trebui introdusa in manualele scolare, fara niciun dubiu. Iar despre orele de desen si de muzica.. habar n-aveam ca au fost scoase pentru a face loc celor de religie. Nici cu asta nu sunt de acord. Cred ca ar fi bine daca tot ce tine de religie s-ar intampla in biserica.


- Ti se pare normal ca promoterii unor concerte rock din cluburi Underground, sa fie amenintati la telefon de reprezentanti ai Ministerului Culturii si al Cultelor? Ti se pare normal ca reprezentanti ai bisericii sa organizeze mining-uri pentru a sfatui populatia ca Dumnezeu nu vrea ca ei sa accepte metode medicale, pentru ca sunt semne ale apocalipsei (ca de obicei metoda fricii).?

Mai sunt multe exemple, crede-ma, dar nu-mi vin acum in minte.

V: Normal ca nu mi se pare corect, chiar cred ca e o prostie. Imi pare rau sa te dezamagesc, dar chiar nu stiam despre toate lucrurile astea. Si nu spun asta ca sa ma eschivez, ci sunt chiar sincera.


- Ultima intrebare e o propunere. Folosindu-ti cunostintele tale si respectand directia noastra, ai vrea sa te alaturi noua si sa scrii articole pe acest blog?

V: Poftim???!!! WOW…. Stai un pic sa-mi revin! Deci… cum? Sa scriu pe blogul vostru? Nu stiu ce sa zic… Doar daca, dupa articolul asta, ceilalti membri sunt de acord cu asta. Si doar daca am sa am ceva de spus. Deocamdata ma ocup cu dezvoltarea proprie, in sensul ca incerc sa aflu cat mai multe despre lumea in care vietuiesc, pt ca deodata o vad altfel. Si daca pe parcurs aflu tot soiul de lucruri pe care voi considera de cuviinta sa le impartasesc si altora, am sa scriu cu cea mai mare placere. E o onoare, multumesc pt invitatie.

(poate) Pe data viitoare!
Ma inclin,
V.

Gaura neagră a bisericilor

Citesc astăzi comunicatul BOR despre „criza morală” care a dus țara asta în criza economica, care poate fi reparată doar prin construirea a și mai multe biserici, sau măcar terminare a miilor deja începute.

Mi se face greață.

Tocmai biserica, bisericile toate recunoscute și finanțate de la stat (da și cele maghiare, nu numai BOR) sunt cele care mănâncă banii contribuabilului fără vre-un rost. Construim biserici cu veselie, aruncăm banii afară pe fereastră fără vre-un studiu de necesitate, fără ca cineva să fi explicat vreodată de unde nevoia asta mare? În 2009 s-au alocat fonduri din bugetul de stat pentru construirea a 806 lăcaşe de cult, și a doar 242 şcoli generale, licee şi grădiniţe, 36 de spitale şi 37 de cămine culturale. Există mii de sate în România în care copilul trebuie să meargă pe jos kilometrii pentru a ajunge la școală, dar biserica de beton în centrul satului este nou nouță. Acum citesc că Boc ia iarăși de la educație și dă la culte din cât mai e în buget. Se pare că în plină criză bugetară se va porni și aspiratorul de 400 milioane de euro, biserica mântuirii neamului de pe lângă parlament, un proiect megalomaniac întors ceaușestian, total neconstituțional și absolut inutil.

Acesta este mizeria cumpărării de voturi prin cel mai urât mod posibil: apelarea la cei care controlează sentimentul religios al maselor. În România se practică populismul religios de cel mai de jos nivel. O grămadă de foști comuniști ajunși mari creștini peste noapte aruncă cu găleata banii noștri în sacul fără fund al bisericilor pentru a cumpăra votul celor mai simplii și manipulabili cetățeni ai țării.

O perversiune.

Citeste tot articolul aici.

Etnobotanic si ilegal

Mi-a zburat zilele trecute pe langa urechi sintagma "plante etnobotanice", iar si iar, ca un tantar care-ti da tarcoale si-l alungi, enervat fiind de bazaitul lui. Era un zvon legat de guvern si plantele astea, ca se discuta, ca e polemica, samd. N-am ciulit urechile in directia in care trebuia si mi-a scapat mesajul. Pana ieri sau alaltaieri cand m-am enervat si-am intrebat "Ce plante etnobotanice, frate? Ce-s astea?". Caci eu, in naivitatea mea, ma gandeam ca e vorba de patrunjel sau musetel, ori altceva care suna etno sau botanic. Nu nu, era vorba de Weed Shop-uri, magazinele alea cu ierburi (slab) halucinogene care au aparut la fiecare metru prin oras si care, in opinia mea, nu prea vindeau. S-a ingramadit lumea la inceput, ca era o noutate, ca ne simteam si noi ca-n Amsterdam, cu ierburi legale, cu "smoke that shit, pass that shit", cu emotia de a face ceva ce e perceput a fi interzis. Si bucurosi ne autosugestionam halucinatiile si starile de euforie, ca sa zicem si noi ca am facut-o, sa avem si noi ce povesti, sa simtim ca "am trait" un pic.

Dar noroc de pielea noastra ca avem aceasta aglomeratie de bine-facatori numita "guvern" care a sesizat ca plantele in cauza sunt daunatoare sanatatii si in loc sa ne avertizeze si sa ne lase pe noi, ca indivizi, oameni cu judecata, sa decidem ce e mai bine pentru noi, a ales sa faca ierburile ilegale. Ne pot jigni mai mult de atat? "Esti prea slab si prea prost sa te poti controla, nu stii sa ai grija de tine! Dar, e nevoie de tine sanatos, ba chiar este ilegal sa iti faci rau in mod constient. Asa ca voi scoate in ilegalitate aceste produse pentru ca mie imi pasa de tine, prostule si slabule!". Iata aici si articolul care m-a instiintat de aceasta decizie.

Eu ma gandeam ca a face ce vrei cu corpul tau este, absolut, treaba ta si doar a ta. Nu zic ca e un drept al tau, pentru ca drepturile mi se pare ca tin mai mult de legislatia care se refera la grupuri de oameni ca si categorii. Spre exemplu "femeile au de azi dreptul X la fel ca barbatii", "negrii au si ei acum dreptul Y ca si albii", "imigrantii fara cetatenie nu au dreptul Z". In plus fiecare tara e cu legislatia ei si se schimba de la o generatie la alta. Insa ce faci tu cu tine insuti, nu cred ca trebuie prevazut in nici o lege, reglementat in nici un fel, atat timp cat actiunile tale nu fac rau si altcuiva. Nu ar trebui sa fie ilegal sa nu porti centura de siguranta in masina. Nu ar trebui ca legile sa aiba ceva de spus daca tu iti cauzezi vatamare corporala sau chiar propria moarte, oricare ar fi motivele pentru care iti doresti asa ceva. Nu ar trebui sa fie ilegal sa iei niste ierburi ce cresc natural pe aceasta planeta, sa le usuci si sa le prepari, apoi sa le arzi si sa inhalezi acel fum. Nu este cu nimic diferit de a culege fructele unor plante agatatoare, a le stoarce si lasa sa fermenteze, iar apoi a bea lichidul rezultat. Ambele actiuni iti schimba starea psihica pe moment, ambele iti reduc niste simturi si ambele sunt daunatoare sanatatii daca sunt consumate excesiv, neaducand nici un beneficiu inafara de efectul pe termen scurt. Una este ilegala, cealalta nu.

In locul unei decizii mai luminate, mai civilizate si in interesul pastrarii libertatii consumatorului de a alege, cum ar fi "facem ilegala vanzarea acestor produse minorilor si facem ilegal consumul lor inaintea sau in timpul conducerii la volan", am primit o decizie in genul celor luate de biserica catolica cand ceva nu corespunde cu propria lor interpretare a unui text mitologic din epoca bronzului, adica "nu! n-ai voie! altfel vei fi pedepsit!"

Un articol relevant in Gandul.