Ce gust are marul din pomul cunoasterii?

Vreau sa stiu la ce nivel se afla in zilele noastre comunicarea dintre crestini si atei sau necredinciosi. Vreau sa stiu daca mai e eficienta in vreun fel. Ma refer bineinteles la comunicarea pe tema religiei. Trebuie sa recunosc ca am fost crestin si NU imi este foarte greu sa stau de vorba cu un alt crestin. Pot sa il ascult, pot sa il inteleg si apoi sa imi exprim punctul de vedere intr-un mod cat se poate de decent. Multi crestini m-ar contrazice, spunand ca nu am cum sa ii inteleg daca nu mai cred. Gresit! Am crezut si eu mult timp, am trait si eu sentimentul ca e ceva dincolo de mine, m-am rugat si eu la Dumnezeu.

Din punctul meu de vedere exista, pe de o parte, crestinii rationali, care cred intr-un Dumnezeu care ii vede, ii asculta, ii ajuta, sau ii pedepseste. Convingerea pe care se bazeaza este ori ca totul este prea complex pentru a fi rezultatul evolutiei treptate, ori au sentimentul ca exista ceva mai presus de ei si mai presus de lumea materiala. Totusi ei recunosc ca nu sunt siguri ca acel dumnezeu e cel descris de Biblie. Crestinii de acest tip nu merg la biserica, nu spun acele poezii religioase numite rugaciuni, nu cred in rai sau in iad. Ei sunt crestinii acceptabili, cu care poti purta o discutie deschisa, in care ei pot recunoaste oricand ca tu ai dreptate.

Pe de alta parte – si aici am sa dezvolt un pic mai mult – exista crestinii irationali. Acestia cred in dumnezeul biblic, cred ca tot ce scrie in Biblie, literalmente, este adevarat. De aici va dati seama pana unde se poate ajunge. Ei nu au nevoie de anumite convingeri, dovezi sau idei bine conturate pentru a crede. Resping discutiile rationale, resping orice fel de dovezi stiintifice, resping ideea de evolutie, resping oamenii care nu cred in Dumnezeu sau pe cei de alta religie. Dar de ce credeti ca resping ei toate acestea? Oare pentru ca au convingerea ca Satana si-a bagat coada peste tot? Sau de frica sa nu fie convinsi (inselati tot de Satana, fireste) sa se indoiasca de dumnezeul lor? Un alt motiv, mai modern sa zic asa, e ca toate lucrurile considerate de noi rationale, nu se afla in planul religios. Deci nu putem intelege adevarul crestin daca nu gandim in plan religios. E destul de greu totusi sa-l consideram un motiv valabil.

In orice grup sau societate supusa unui set strict de reguli, daca un individ decide sa nu mai respecte acele reguli, deoarece ii limiteaza libertatea si accesul la alte lucruri, atunci restul il vor dispretui si vor face tot posibilul sa il elimine. Ei nu fac asta doar pentru a pastra o societate bine organizata. Exista si un soi de invidie, de frica. Unul din cele mai grele sentimente este cel de inferioritate, de aceea cel care incearca sa fie altfel decat majoritatea si reuseste, trebuie eliminat.

La fel stau lucrurile – si sunt pregatit sa fiu contrazis – cu fratii nostri crestini. Ei sunt constienti ca fac parte din majoritate. Dar de asemenea sunt constienti (desi foarte putini recunosc) ca ateii sau necredinciosii sunt mult mai bine documentati decat ei in stiinta, in istorie, chiar si in religie. Atunci nu ar trebui sa ma mai mire cand intr-o discutie cu un crestin, el incearca sa incheie discutia cu aceleasi expresii: Nu…tu nu ai cum sa intelegi (cand de fapt nu sunt prea multe de inteles), sau Lucrurile nu stau chiar atat de simplu cum crede stiinta (sunt chiar mult mai complicate decat crede el), sau Si daca te inseli?…oricum vei afla adevarul si atunci ai sa regreti.

In alte situatii mi s-a intamplat sa aduc din intamplare in discutie religia. Unii oameni pe care ii cunosc de mai mult timp, si-au schimbat brusc atitudinea fata de mine, afland ca nu mai cred in Dumnezeu. E ca si cum as fi fost posedat de diavolul in care cred ei. Mai mult incercau sa se indeparteze cat mai mult de mine, ca si cum ar fi un virus contagios. In alte situatii, dupa cum mi-a spus si Andu, crestinii iau o pozitie superioara si ironica, cu afirmatii de genul : Eh, lasa ca ai sa cresti si ai sa iti dai tu seama cum stau lucrurile mai tarziu. Aici din nou cred ca apare acea invidie. Ei nu se simt deloc superiori asa cum se arata. Asa reactioneaza cand simt ca cineva se poate dovedi mai bine informat decat ei. E intr-adevar penibil, stiu, dar sunt convins ca multi crestini procedeaza asa.

Iadul - cateva idei

Din cate imi amintesc, aveam in jur de 15 ani cand am inceput sa fiu foarte sceptic in privinta notiunii de iad si diavol. Nu m-a fortat nimeni si nu am fost influentat de nimeni sa ma razgandesc, nu citisem nici macar o pagina de filosofie pe aceasta tema pana la vremea aceea. A fost un prim si foarte puternic val de scepticism ce a venit din propria mea gandire, destul de imatura pe atunci si lipsita de mijloacele si argumentele de care aveam nevoie ca sa ajung la vreo concluzie valida.

Sa spun sincer, eram obosit sa traiesc cu acea frica de eterna pedeapsa pe care o puteam primi daca nu urmam regulile dogmei crestine. Parintii imi spuneau - tragand un oftat inainte - sa stau linistit, ca eu... eu n-am pacate. Dar profesorul de religie de la scoala nu spunea acelasi lucru. Cu zambet pe buze si cu mult calm, ne explica de ce trebuie sa fim duminica prezenti la biserica si ce se intampla daca lipsim mai mult de x duminici - daca nu imi amintesc gresit, cadeam in nu stiu ce pacat, pe care nu il mai puteam indrepta. Eu nu stiam asta, am fost surprins. Nu retin detaliile intrucat au trecut cel putin 10 ani de atunci, dar stiu ca incepuse sa imi fie frica de ideea ca pot pacatui fara sa imi dau seama. Cine stie cate alte reguli am incalcat.

Indata ce am pus notiunea de iad sub semnul intrebarii, frica a disparut. Si, da, mai intai m-am indoit de diavol si apoi de dumnezeu. Caci eram crestin doar pentru ca exista diavolul si iadul, la fel cum sunt toti copiii de parinti crestini, nu? Desi sunt sigur ca si multi adulti sunt crestini din exact acelasi motiv (poate chiar exclusiv).

Este normal sa fii de acord cu o pedeapsa cu tortura eterna in focurile iadului pentru nerespectarea regulilor unui dumnezeu care refuza sa dea dovezi ale existentei sale? Si, subliniez, vorbim despre eternitate. Isi poate inchipui cineva eternitatea? Linia timpului tinde spre infinit. Tortura, durerea vor fi astfel nelimitate atat in intensitate cat si in durata. Nu stiu cum este posibil asa ceva, dar facand abstractie de faptul ca iadul nu poate fi definit incat sa il intelegem, trag doar simpla concluzie ca pedeapsa ar fi una crunta.

De ce are nevoie acest dumnezeu, in pozitia de fiinta suprema si creator atotputernic al nostru, de atata iubire si adorare? Si de ce e perfect dispus sa pedepseasca atat de crunt pe cei ce nu il simpatizeaza sau pe cei care arata aceste sentimente fata de alti idoli? Este dumnezeu gelos? Este nesigur pe el? Si de ce trebuie noi, dintre toate creatiile sale, sa il idolizam? Nu vad copaci idolizandu-l, nu vad pasari, nici macar delfini. Doar oameni.

Daca eu construiesc o masinarie care sa imi zica in fiecare zi "Andule, tatal meu, creatorul meu, lumina mea, esti cel mai tare, frate!", e ceva foarte foarte in neregula cu mine. Daca asa un comportament nu e demn de o fiinta umana, de ce e demn de o zeitate?

Un crestin ar putea spune urmatorul lucru in raspuns la aceste nelamuriri. Ca dumnezeu nu pedepseste pe nimeni prin vointa lui, ci oamenii sunt rai si pacatuiesc si, implicit, isi rezerva un bilet de dus direct spre iad. Dar... dumnezeu a pus sistemul in functiune si el permite ca asta sa se intample. Fiind atotputernic n-ar fi o problema ca el sa crute pe oricine de aceasta sentinta, decat daca nu este atat de iubitor pe cat se spune.

Nici un ateu nu vrea sa "arda" in iad. Nici un ateu nu a ales sa se nasca intr-o lume in care sa nu existe dovezi pentru existenta lui dumnezeu. Alegerea ar fi a dumnezeului si doar a lui. Fiind atotstiutor - ceea ce implica si faptul ca el cunoaste viitorul fiecarui om inainte sa se nasca - a creat ateii stiind inca de la inceput ca nu vor crede in el si ca vor fi condamnati pe veci, iar pe parcursul intregii lor vieti a refuzat sa ii convinga de contrariu. Poate fi un dumnezeu mai nedrept de atat?

Cat despre crestinii care sunt satisfacuti de ideea ca unii din jurul lor, poate chiar apropiati, ar putea sfarsi astfel pedepsiti si arunca amenintari in acest sens, nu pot decat sa ii consider, pur si simplu, oameni rai. Nu pentru amentintarea in sine, caci asta nu inseamna nimic pentru un ateu. E ca si cum i-as ameninta eu pe ei cu fulgerul lui Zeus. Dar nu pot pune convingerile religioase ca singur motiv pentru care un om este convins ca semeni de-ai lui, ce nu i-au gresit cu absolut nimic, merita cea mai crunta pedeapsa posibila, fie ea si fictiva.

"Un fleac dom' comisar, m-au chipuit!"

Dupa cum am promis in articolul cu oile, revin cu poze si cateva pareri despre miting-ul organizat azi, 1 februarie, la poalele Dealului Mitropoliei. Abia m-am intors, nu am stat pana la capat, asa incat nu stiu daca au inceput un razboi sau daca au avut torpile japoneze.


Ca sa nu fiu inteles gresit, vreau sa spun din nou ca nu ma declar nici pro nici contra acelor pasapoarte. Nu despre asta vreau sa scriu. Ci despre spiritul de turma al oamnilor cand vine vorba de astfel de manifestari de strada, cu atat mai mult cand au si un caracter religios.


Vremea a fost destul de rece, dar oamenii cuprinsi de patosul crestin au venit totusi la lupta. Cum am ajuns, m-am strecurat printre crestini, ca un lup printre oi, in timp ce unul din oratori adresa cuvantul de inceput: Deci dragi crestini...sa incepem deci asa cum se cuvine, cu o rugaciune...Deci Tatal nostru, care esti in ceruri....


Ca la orice miting, nu s-a vorbit doar despre cipurile satanei. Unele personaje care au luat cuvantul au abordat subiecte diferite, de la mineriade, revolutii sau comunism, pana la criza mondiala, pensiile mici sau salariile parlamentarilor. Lumea asculta, nimeni nu intelegea mare lucru. Totusi cand se auzeau nume ca Emil Boc, sau Ceausescu, ca la un semnal incepeau cu totii sa aplaude sau sa aprobe: Asa e! Da!


Dupa fiecare discurs, acelasi nene venea la microfon si spunea aceleasi cuvinte: Va reamintesc cuvintele Marelui nostru Parinte Iustin Parvu, citez << Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane.>>


Eu zic sa ne amintim si alte cuvinte sfinte graite de Bunul nostru parinte: Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Oare chiar Bunul Dumnezeu l-a luminat sa ne dea asemenea indemnuri? să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Sigur e acelasi Dumnezeu care spunea Iubeste-ti dusmanul! ?


De cand cu 9/11, e la moda teoria conspiratiei. Peste tot lumea vorbeste despre Masonerie, conducatorii din umbra ai lumii, Organizatii secrete care controleaza presa, publicitatea, bancile, guvernul. Iar Conducatorul absolut al acestor organizatii cine credeti ca este? Exact, cel care ii conduce si pe atei sau necredinciosi – Scaraoschi, Sarsaila, Necuratul, alegeti voi cum sa ii spuneti.

Chiar daca erau minunate discursurile emotionante ale oratorilor, nu am mai putut petrece mult timp printre fratii mei crestini. Incepuse un nene sa stranga semnaturi si nu am vrut sa fiu demascat ca lupul dintre oi. Poate ma ardeau pe rug in fata multimii, sau poate ma omorau cu pietre. Ca doar asa ne invata Cartea Sfanta sa ii tratam pe necredinciosi.


Inainte sa plec m-a oprit o batranica, si ea in trecere:
-De cine zice ca is rai, maica? Antichristii?
-Asa cred ei.
-(Se uita zambind spre turma si incepe sa rada) Saracii...Dumnezeu sa-i intelepteasca!