05.02.2009

Ce gust are marul din pomul cunoasterii?

Vreau sa stiu la ce nivel se afla in zilele noastre comunicarea dintre crestini si atei sau necredinciosi. Vreau sa stiu daca mai e eficienta in vreun fel. Ma refer bineinteles la comunicarea pe tema religiei. Trebuie sa recunosc ca am fost crestin si NU imi este foarte greu sa stau de vorba cu un alt crestin. Pot sa il ascult, pot sa il inteleg si apoi sa imi exprim punctul de vedere intr-un mod cat se poate de decent. Multi crestini m-ar contrazice, spunand ca nu am cum sa ii inteleg daca nu mai cred. Gresit! Am crezut si eu mult timp, am trait si eu sentimentul ca e ceva dincolo de mine, m-am rugat si eu la Dumnezeu.

Din punctul meu de vedere exista, pe de o parte, crestinii rationali, care cred intr-un Dumnezeu care ii vede, ii asculta, ii ajuta, sau ii pedepseste. Convingerea pe care se bazeaza este ori ca totul este prea complex pentru a fi rezultatul evolutiei treptate, ori au sentimentul ca exista ceva mai presus de ei si mai presus de lumea materiala. Totusi ei recunosc ca nu sunt siguri ca acel dumnezeu e cel descris de Biblie. Crestinii de acest tip nu merg la biserica, nu spun acele poezii religioase numite rugaciuni, nu cred in rai sau in iad. Ei sunt crestinii acceptabili, cu care poti purta o discutie deschisa, in care ei pot recunoaste oricand ca tu ai dreptate.

Pe de alta parte – si aici am sa dezvolt un pic mai mult – exista crestinii irationali. Acestia cred in dumnezeul biblic, cred ca tot ce scrie in Biblie, literalmente, este adevarat. De aici va dati seama pana unde se poate ajunge. Ei nu au nevoie de anumite convingeri, dovezi sau idei bine conturate pentru a crede. Resping discutiile rationale, resping orice fel de dovezi stiintifice, resping ideea de evolutie, resping oamenii care nu cred in Dumnezeu sau pe cei de alta religie. Dar de ce credeti ca resping ei toate acestea? Oare pentru ca au convingerea ca Satana si-a bagat coada peste tot? Sau de frica sa nu fie convinsi (inselati tot de Satana, fireste) sa se indoiasca de dumnezeul lor? Un alt motiv, mai modern sa zic asa, e ca toate lucrurile considerate de noi rationale, nu se afla in planul religios. Deci nu putem intelege adevarul crestin daca nu gandim in plan religios. E destul de greu totusi sa-l consideram un motiv valabil.

In orice grup sau societate supusa unui set strict de reguli, daca un individ decide sa nu mai respecte acele reguli, deoarece ii limiteaza libertatea si accesul la alte lucruri, atunci restul il vor dispretui si vor face tot posibilul sa il elimine. Ei nu fac asta doar pentru a pastra o societate bine organizata. Exista si un soi de invidie, de frica. Unul din cele mai grele sentimente este cel de inferioritate, de aceea cel care incearca sa fie altfel decat majoritatea si reuseste, trebuie eliminat.

La fel stau lucrurile – si sunt pregatit sa fiu contrazis – cu fratii nostri crestini. Ei sunt constienti ca fac parte din majoritate. Dar de asemenea sunt constienti (desi foarte putini recunosc) ca ateii sau necredinciosii sunt mult mai bine documentati decat ei in stiinta, in istorie, chiar si in religie. Atunci nu ar trebui sa ma mai mire cand intr-o discutie cu un crestin, el incearca sa incheie discutia cu aceleasi expresii: Nu…tu nu ai cum sa intelegi (cand de fapt nu sunt prea multe de inteles), sau Lucrurile nu stau chiar atat de simplu cum crede stiinta (sunt chiar mult mai complicate decat crede el), sau Si daca te inseli?…oricum vei afla adevarul si atunci ai sa regreti.

In alte situatii mi s-a intamplat sa aduc din intamplare in discutie religia. Unii oameni pe care ii cunosc de mai mult timp, si-au schimbat brusc atitudinea fata de mine, afland ca nu mai cred in Dumnezeu. E ca si cum as fi fost posedat de diavolul in care cred ei. Mai mult incercau sa se indeparteze cat mai mult de mine, ca si cum ar fi un virus contagios. In alte situatii, dupa cum mi-a spus si Andu, crestinii iau o pozitie superioara si ironica, cu afirmatii de genul : Eh, lasa ca ai sa cresti si ai sa iti dai tu seama cum stau lucrurile mai tarziu. Aici din nou cred ca apare acea invidie. Ei nu se simt deloc superiori asa cum se arata. Asa reactioneaza cand simt ca cineva se poate dovedi mai bine informat decat ei. E intr-adevar penibil, stiu, dar sunt convins ca multi crestini procedeaza asa.

2 comentarii:

  1. "... Exista si un soi de invidie, de frica. Unul din cele mai grele sentimente este cel de inferioritate, de aceea cel care incearca sa fie altfel decat majoritatea si reuseste, trebuie eliminat."

    Este vorba de o incercare de a pastra stabilitatea prezenta in acel grup. Acesti oameni sunt inferiori deoarece au nevoie de validare a opiniilor lor din partea altora.

    Crestini rationali/irationali mi se pare haios totusi... Nimeni nu e rational 100% mintea umana a evoluat sa aiba si credinte/superstitii, exista cred si atei nu doar crestini irationali.
    Nu cred ca poti sa-i desparti in doua grupuri.

    RăspundețiȘtergere
  2. Alex, impartirea in crestini rationali/irationali, desi nu cu precizie stiintifica, e totusi destul de OK. Aproape se suprapune peste clasificarea de practicant/nepracticant. Desi, exista ceva diferente. Insa intr-adevar exista crestini irationali (si atei, e drept) si au fost f. bine caracterizati mai sus, precum si o mare masa de oamnei "fara nici un dumnezeu", care se cred crestini, fara a fi, si cu care tocmai pentru ca nu-s habotnici, se pot purta discutii ateism/religie civilizate, fara jigniri si caderi in ridicol. Insa asta e din cauza ca acesti oameni sunt undeva la mijloc, intre credinta si necredinta, sunt undeva vecini cu indoiala. Acesti oameni in viata lor de zi cu zi gandesc, se bat de si rezolva probleme, au fost invatati la scoala si traiesc in idei materialiste. Si atunci gandirea lor cotidiana materialista se bate cap in cap cu gandirea de tip idealist a crestinismului. Deci aomenii acestia au ceva rational in ei. Dar au si o sete dupa supranatural. Sunt o imbinare sincretica de rational si irational.

    RăspundețiȘtergere