Intentie divina sau nevoie de inteles?

Observ la oameni o reala foame de a gasi sens, inteles, rost in absolut orice ne inconjoara. Si cred ca asta porneste de la cauzalitate. Noi intelegem cauzalitatea. Multe animale o inteleg de asemenea. Pentru orice fenomen natural pe care il observam, stim aproape instinctiv ca un alt fenomen - tot natural, as adauga - i-a fost cauza. Ex: daca o piatra mare cade de pe munte, probabil un mic cutremur a miscat-o din loc. O piatra nu se misca de la locul ei fara "motiv", nu? Perfect logic, e intocmai cu felul in care observam ca functioneaza natura. De ce am pus cuvantul motiv intre ghilimele desi l-am folosit cu sens propriu? Pentru ca e esential la ce urmeaza sa spun. Vorba lui George Carlin, "limbajul mereu ne da de gol".

Unii mai deduc si altceva atunci cand observa un fenomen natural. Se gandesc ca in spatele lui se alfa un motiv, aici cu sensul de intentie. Al cui? Al muntelui? Al pietrei? Nu conteaza, al cuiva... se gaseste cine sa poarte intentia. Important este ca trebuie sa existe un motiv pentru care acea piatra a cazut de pe munte, mai ales daca in drumul ei spre poale a distrus niste recolte, ori o casa... ori a omorat pe cineva. Trebuie sa existe un motiv pentru care bolovanul rostogolindu-se a intrat exact in peretele din bucatarie si a omorat bebelusul care sedea linistit in patutul lui. Trebuie! Pentru ca daca noi actionam conform unei motivatii, atunci si natura trebuie sa actioneze la fel.

Si daca este nevoie sa pui acea intentie in mainile cuiva, in mainile cui ai sa o pui? Pai, evident, in ale unei entitati care are puterea de a misca pietre mari de pe munti, putere mult mai mare decat a ta, lasandu-te pe tine cu o decizie de luat: pup in fund, sau mai pierd recolte, case si... bebelusi? Pupatul in fund are sanse mari sa functioneze mai bine. Iar de la "the great JuJu up the mountain" pana la credinta in Yahweh si fratii lui gemeni, nu e distanta mare, daca ma credeti. Cateva zeci de generatii de transmis povestea bolovanului prin "telefonul fara fir" mai tarziu si obtii un mit demn de scris in biblie.

Acesta este, probabil, singurul mod prin care unii oameni fac fata realitatii. Notiunea de coincidenta, de intamplare - fericita sau nefericita - ii lasa cu o nesiguranta insuportabila. Nu e greu sa vezi cum ajung unii la concepte atat de absurde si ilogice precum destinul. Am intalnit multi oameni care nu pot sa inteleaga ca lucrurile, pur si simpul, se intampla. Ca printr-un lant aproape infinit de cauze si efecte, s-a ajuns ca ceva sa se intample la un moment dat, fara nici o planificare, fara nici o intentie. Iar factorii responsabili sunt atat de multi si de aleatori incat de multe ori anticiparea sau prevenirea sunt aproape imposibile. Nu e greu de inteles, dar e greu de acceptat. Mai ales cand evenimentul cu pricina are rezultate negative.

Mai mult, inafara de atribuirea unei intentii pentru lucrurile care se intampla in jurul nostru, tendinta se extinde la insasi existenta noastra si a universului in care traim. Pentru majoritatea oamenilor, exista un motiv in spatele a orice. E putin iritant, mai ales ca nu au nici o baza rationala pentru a crede asta. Eu nu neg nevoia de a gasi un sens in ceea ce esti si ceea ce faci, o simt si eu, la fel de intens ca toata lumea. Vorba aia, eu pentru ce ma trezesc dimineata? Dar de ce sa crezi ca motivul pentru care tu existi si scopul tau in viata este dictat dinainte sa te nasti de catre o forta nevazuta? Te alina cu ceva? Daca destinul tau prevede ca vei muri dupa 10 ani de chinuri cu o boala grava, asta ar putea alina pe cineva? Atunci... reprezinta o siguranta? Siguranta ca ce? Ideea de destin nu implica si faptul ca viitorul tau, desi iti este "scris", va fi unul lung si prosper. Din nou, poate mai traiesti doar un an, timp in care te chinuii pana in punctul in care iti doresti sa mori.

Ce am observat, a fost ca oamenii care cred intr-un destin de fapt spera ca cineva, "acolo sus", are grija de ei, intr-un fel sau altul. Spera ca destinul lor, desi cere ca ei sa treaca prin perioade grele, lupte pentru supravietuire, dezamagiri, pierderi, dureri sau tradari, sa se concluzioneze intr-o bucurie. Asta ii alina. Dar eu nu pot sa nu vad o slabiciune de caracter - si poate, de intelect - in a impartasi asemenea credinte.

Imi sunt dragi oamenii care vorbesc despre vise si sperante, despre dragoste si cautarea propriului scop in viata, dar ma crispez si ma zgarie pe creier cand aud de destin.

Beheheee... Ciobanas cu 300 de... crestini

Traim intr-o tara de oameni deprimati, mereu dezamagiti de Putere, Guvern si scena politica in general. Ar trebui sa ne miram cand aflam ca cea mai buna audienta o au emisiunile OTV - care prezinta neintentionat societatea degradata in care traim, sau emisiunile lui Mircea Badea, in care acesta comenteaza – aparent ofensiv si fara perdea – Presa sau Guvernul?

Ar trebui sa ne miram ca ziarele cele mai citite din tara sunt tabloidele colorate gen Libertatea, Click sau Cancan? Nu! Bineinteles ca stim cu totii aceste lucruri. Acestea sunt alternativele la care apeleaza acesti oameni deprimati din tara noastra.

Nu putem insa uita alternativa cea mai serioasa si mai greu de contestat - religia majoritara a Romaniei, cea Ortodoxa. Din anumite puncte de vedere aici lucrurile stau chiar mai simplu. Sfantul Parinte/ Sfanta Maica/ Patriarhul/ Cuviosul/ Prea-Fericitul face o analogie adesea stupida intre un citat din Biblie si un eveniment actual. In discursul sau trebuie neaparat sa apara termeni ca Satana, Apocalipsa, Iadul, Flacarile sau alte cuvinte care trezesc automat un sentiment de teama in inimile credinciosilor.

Ce se intampla apoi? Vreunul din acesti credinciosi reia citatul respectiv si il studiaza in context, pentru a intelege mai bine problema pe care o ridica Prea-Bucurosul? NU! Dar ce se intampla? Toti crestinii devin deodata evlaviosi, isi pleaca capetele (scuzati cacofonia), apoi turma il urmeaza pe Sfantul Cioban in lupta apriga impotriva Fiarei.

Situatia prezenta pe care as vrea sa o discutam, a fost deja dezbatuta si intoarsa pe toate partile. Este vorba de Hotararea de Guvern care se refera la introducerea Pasapoartelor biometrice. Exista destule pareri pro, destule contra, s-au organizat deja petitii si alte minuni.

Problema este ca cea mai mare parte a protestatarilor aduc ca motiv principal pentru impiedicarea aplicarii unei legi – religia. Hai sa punem si noi prea-minunatul citat:

Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui, va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei. (Apocalipsa 14, 9 - 11)

E foarte clara legatura cu pasapoartele biometrice, nu-i asa? Dincolo de mesajul, pardon – lipsa vreunui mesaj clar al textului, putem observa din nou nelipsitii termeni amenintatori: fiara, mânie, foc, pucioasa.

La fel vorbesc despre aceste lucruri si personalitati influente ca Parintele Iustin Parvu sau Maica Ecaterina Fermo. Am vazut o stire la televizor acum cateva zile unde acest Iustin Parvu explica (e mult spus) planul demonic din spatele acestei legi prin care o sa ne vindem sufletele diavolului. Apoi o femeie dintr-un sat, la intrebarea daca ar tine un astfel de pasaport in casa, raspunde: Daca parintele zice ca e grav, nu l-as tine, l-as arunca.

Puteti citi intreg comunicatul parintelui aici . Hai sa va dau si eu cateva din citatele mele preferate:

Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră - în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre.

Acum e timpul jertfei, prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.

Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice - stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi - în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!

Ultimul e my favourite. Deci ati retinut: jertfa, torpila japoneza, sa mori in brate cu vrajmasul, lupta. Nu-i asa ca e minunat? Cu un lider ca nea Iustin de aici, am putea ajunge mai tari ca gruparile musulmane.

Nu ma irita doar aceste argumente religioase, citatele biblice si alte vorbe de duh ale acestor sfinti. Ci mai mult tendinta din ce in ce mai raspandita a oamenilor de a acorda incredere imediata acestor personaje. Putini mai studiaza problema inainte de a se alatura turmei.

Duminica, 01.02.2009, piosii vor organiza un miting de protest in Bucuresti, la poalele dealului Mitropoliei. Sunt foarte curios cum se va manifesta turma de oite. Am sa incerc sa postez si cateva poze daca scap cu viata.

Nostradamus, nebunul lui Dumnezeu

Un om crede cu tarie, sa nu spunem fanatism, in dumnezeul lui. Sustine chiar ca i-a vorbit in vis sau in realitate, aratandu-se sub diverse forme. Putem trage concluzia ca este nebun sau are halucinatii? E cam in aceeasi categorie cu oamenii care sustin ca ei pot vorbi cu dumnezeul lor oricand si stiu ca acesta ii asculta, pentru ca - spun ei - il simt in inimile lor. Nu-i putem cataloga drept nebuni, pentru ca am considera nebuna majoritatea populatiei crestine, musulmane, etc.

Daca locuiesti sau nu prin Bucuresti, trebuie sa fi trecut macat o singura data prin pasajul de corespondenta de la Metrou Unirii. Mereu ai senzatia de turma traversand zona. Dar daca te opresti putin, poti vedea si altfel de oameni printre cei care stau pe loc.

Fara sa imi dau seama, am dat atentie azi unui batran cu haine murdare si rupte, care ma intreba daca vreau sa stiu ceva despre Nostradamus. Vazand ca m-am oprit, se apropie mai mult si imi spune pe un ton mai soptit Eu sunt Nostradamus. Dumnezeu m-a ales sa fiu reincarnarea prezenta a lui Nostradamus. Hai sa iti spun mai multe...

Nu am sa va spun acum tot dialogul pe care l-am avut. A inceput din start despre biblie si mesajele ei ascunse, ceea ce ma facea sa imi caut motive sa plec. S-a prins imediat si a spus ca pot sa il intreb orice si imi va raspunde.

A lucrat multi ani ca paznic in ture de noapte, a fost si casatorit, a avut grija si de parintii sai deci omul ducea o viata destul de obositoare. In baraca unde facea tura de noapte, i s-a aratat Dumnezeu, sub forma unei energii luminoase, la un metru distanta de el. Nu am inteles prea bine de ce, dar a trecut imadiat la o alta poveste, in care el era sa isi piarda un deget, apoi o mana. A fost de doua ori aproape de moarte, iar dumnezeu l-a purtat prin ceruri si prin iad. Apoi i-a aratat biblia si i-a spus ca acesta este cuvantul Lui si ca prin el poate intelege lumea.

Am intrat in discutii contradictorii pe tema pacatului originar, a moralei innascute sau dobandite. Nu avea explicatii clare, fireste. Mereu apela la aceleasi expresii: Dumnezeu are un plan pentru omenire, Numai Dumnezeu stie.

Previziunile pe care le asteptam erau cam aceleasi pe care le auzim mereu: Al treilea razboi se apropie, Romania e pamant sfant si va fi o putere mai mare in viitor, Antichristul e deja printre noi, etc.

Unde voiam de fapt sa ajung...Omul, e clar, are anumite probleme. Dar oare nebunia lui nu poate fi asemanata in nici un fel cu fanatismul sau credinta oarba a celor normali despre care vorbeam mai sus? Nu ma intelegeti gresit, nu consider credinta in Dumnezeu o boala mintala. As vrea doar sa stiu de ce acest om e imediat catalogat ca nebun, in comparatie cu ceilalti, care au si ei aparitii ale Domnului, discutii cu El, etc.

Cuvant inainte

Precum spunea sloganul unei reclame ce a circulat de curand pe unele autobuze din Londra, "probabil nu exista un dumnezeu, inceteaza sa iti faci griji si bucura-te de viata." Cu aceeasi mentalitate am pornit si noi in scrierea acestui blog,

Mai Noul Testament este un raspuns (adesea sarcastic) religiilor si oricaror afirmatii fara baza rationala sau dovezi despre viata, univers, morala, etica, etc. Este o gluma facuta pe seama celor ce nu stiu de gluma, a celor care isi iau credinta ad-literam, a celor care stiu doar ca "asa trebuie", "asa se face" sau "asa face toata lumea". Este un pumn in nas celor ce gasesc ofensa in orice critica adusa ideilor si valorilor personale.

De ei si conceptiile lor vom rade putin, caci o satira buna poate fi o cale spre desteptare si, in acelasi timp, vom incerca sa descoperim cate putin din lumea in care ne aflam, sa incercam sa o vedem pentru ceea ce e de fapt si sa o apreciem mai bine.

Va las acum cu un mic discurs al lui Carla Sagan din cartea sa "Pale Blue Dot: A Vision of the Human Future in Space" (Un palid punct albastru: O viziune a viitorului omenirii în spaţiu), fragment care imi place enorm de mult si care, sper eu, da tonul discutiilor si reflectiilor ce vor urma.